ThatPigeonThatPigeon

This page is not translated yet. You are reading it in Romanian.

← Back to Reference

The ring number format

Nu există un format obligatoriu. Scrie numărul așa cum e tipărit pe inel, iar aplicația se descurcă.

Ce se păstrează

Inelul se păstrează exact cum l-ai scris. RO 2026 1234567 rămâne RO 2026 1234567 pe fișă, în listă, în pedigree și în PDF. Nu se rescrie și nu se reformatează.

În paralel, aplicația ține o formă curățată pe care nu o vezi niciodată: fără spații, fără cratime, fără puncte, totul cu majuscule. Ea răspunde la o singură întrebare, iar întrebarea aia contează: e ăsta un inel pe care îl am deja?

Așa că RO 2026 1234567, ro-2026-1234567 și RO.2026.1234567 sunt același inel și nu pot exista de două ori în crescătoria ta. Doi columbofili diferiți pot avea fiecare același număr fără nicio problemă; unicitatea e a crescătoriei tale.

Formatele recunoscute

La import și la potrivirea pe clasamente, aplicația desface inelul în țară, an și serie. Formele pe care le înțelege:

Scris așa Exemplu Se citește
AN-ȚARĂ-SERIE 2015-RO-347914 RO, 2015, 347914
AN-ȚARĂ-SERIE cu slash 2015-DV-06535/402 DV, 2015, 06535/402
AN-ȚARĂ-SERIE cu cratimă în serie 2025-DV-04900-521 DV, 2025, 04900-521
ȚARĂ SERIE AN RO 0398965 2013 RO, 2013, 0398965
ȚARĂ AN SERIE RO 2025 0144076 RO, 2025, 0144076
ȚARĂ AN-DIN-DOUĂ-CIFRE SERIE RO 25 2059107 RO, 2025, 2059107
ȚARĂ-AN-SERIE RO-2025-144076 RO, 2025, 144076
ȚARĂ-SERIE-AN-DIN-DOUĂ-CIFRE BE-1019464-06 BE, 2006, 1019464

Codul de țară poate avea între una și patru litere: B pentru Belgia, RO, DV pentru Germania, AUS. Anul din două cifre se desface cu regula: până la 30 înseamnă anii 2000, peste 30 înseamnă anii 1900. 25 e 2025, 95 e 1995.

Litera de sex lipită la sfârșit

La forma ȚARĂ AN-DIN-DOUĂ-CIFRE SERIE, o literă F sau M lipită de serie se citește ca sex: RO 25 2059107F e o femelă, RO 25 2059107M un mascul. Se întâmplă doar la forma asta.

Ce nu e un inel

Unele rânduri dintr-un fișier vechi nu sunt numere de inel: MihneaM, Matca11, un nume de matcă, o poreclă. Aplicația nu le refuză și nu le strică — le păstrează exact așa cum sunt, ca text, și nu încearcă să scoată din ele o țară sau un an. Porumbelul există, se caută după acel text, dar nu intră în potrivirile automate pe clasamente.

Vezi și

A fost util?

Written for version 1.3.0